Sâmbătă, 27 aprilie 2013, începând cu ora 10 va avea loc Piața Lucrurilor Libere, ediția a 3-a. Se va ține în Piața Unirii, pe strada cu Papillon Cafe.

Adică un Dincolo de bani în aer liber, unde vă veți putea întâlni față în față cu cei cărora le oferiți ceva.

Urmează descrierea evenimentului:

În sfârșit a venit primăvara/vara iar noi putem ieși afară, din nou în Piața Unirii pe strada cu Papillon Cafe, ca să ne bucurăm împreună de tot ce avem de oferit unii altora.

Anunțăm că dacă se dorește și există implicare din partea mai multor persoane, aceasta va fi prima Piață dintr-o serie ce se va desfășura în fiecare sfârșit de lună, până vine frigul.

O piață a lucrurilor libere e un loc în care fiecare dintre noi contribuie cu lucruri încă folositoare și în stare bună, cu idei, meșteșuguri, zâmbete, talent, prietenie, bucurie, discuții și multe altele; lucruri pentru care noi, ca și comunitate, ne putem întâlni pentru a le împărtăși.

Piața lucrurilor libere înseamnă că totul e 100% gratuit și necomercial, organizat de participanți ca și tine.

Fără bani. Fără troc. Doar cadouri.

E o zonă temporar autonomă în care se instituie economia cadoului ca alternativă la modelul de distribuire a resurselor bazat pe bani sau schimburi.

Toți participanții sunt responsabili pentru obiectele pe care le aduc, pentru standul ce și-l crează și pentru ce lasă în urmă.

Obiectele ce rămân pot fi oferite pe dincolodebani.ro sau păstrate pentru ediția următoare a pieței.

Important și diferit e că nu se vor oferi doar obiecte, ci și servicii, căci scopul nu e doar să scăpăm de obiectele vechi sau să luăm gratis altele noi, ci și să oferim din timpul și cunoștințele noastre unor oameni ce ne pot deveni prieteni dragi.

Te așteptăm sâmbătă, 27 aprilie de la ora 10.00, în Piața Unirii, pe strada cu Papillon Cafe.

Dă sfoară în țară, anunță-ți prietenii și contactează-ne sau înscrie-te aici ( un tabel cu ce e de făcut/adus și voluntarii deja înscriși) dacă vrei să ajuți cu niște treburi organizatorice!

Dar mai ales, ia cu tine energia și zâmbetele, dar lasă banii acasă!

Puteți să confirmați participarea pe pagina evenimentului de Facebook.

O initiativă Timișoara în Tranziție, cu ajutorul dincolodebani.ro, al Fundației Rubin, Atelier D.I.Y., Comunitatea Stanciova și R9 TM cărora le mulțumim.

O inițiativă a Timișoara în Tranziție cu sprijinul dincolodebani.ro, Fundației Rubin, Atelier D.I.Y., Comunitatea Stanciova și R9 TM.